raspunsuri

Minte hai hui

Mi-e din ce in ce mai greu in ultima vreme. Ma port bizar, mi-e greu sa mai interactionez cat de putin cu lumea, m-am izolat si mai mult decat o faceam inainte. Am un comportament haotic; sunt furioasa permanent, tip la oameni fara motiv, gesturi mici ma irita teribil, sunt anxioasa si rea. M-am transformat intr-un om rau…. Petrec mult timp treaza in intuneric facand nimic…obisnuia sa imi fie frica de intuneric…nu imi mai e…ce sa imi faca? Ce mi se mai poate lua? Mi s-a luat tot.

Imi realizez comportamentul delirant, nu ma pot controla desi incerc…stiu ca sunt nebuna..dar am ajuns sa ma intreb cat? Cat sunt de nebuna? Mai exista speranta?

Mizerii

Tehnologia moderna le-a dat glas si putere tuturor, indiferent de ce le poate sau nu capul. Gloata mare si ignoranta a prins glas; toti sunt experti in toate. E greu de crezut, e si mai greu sa le explici, dar nu trebuie sa ai o opinie asupra tuturor subiectelor. E ok sa nu stii, e ok sa taci, e ok sa nu iti exprimi parerea despre o situatie cu care nu esti familiarizat. Cand, cum si de ce ne-a disparut orice urma de empatie? De cand avem noi drepturi depline asupra tuturor. Cand a devenit moartea un subiect amuzant? De cand nu ne mai pasa deloc de restul semenilor nostri. Am dus nesimtirea la rang de arta. Noi suntem Dumnezeii propriei noastre lumi si nimic nu ne poate atinge, nimic si nimeni nu ne poate egala. Oamenii imi spun sa nu mai fiu trista… Nu sunt trista. Sunt furioasa…groaznic de furioasa…pe tot ce ma inconjoara. Cum scap de asta? Cum scap de furia ce ma macina? Mi-e sila de oamenii ce ma inconjoara…mi-e sila de rautatea care a ajuns sa ne roada pana la oase, mi-e sila de minciuni, mi-e si mai sila de oamenii care ii protejeaza pe cei care mint. Traiesc intr-o lume gaunoasa… oamenii nu mai au fond; ma simt singura si nelalocul meu aici, inconjurata doar de taraturi de oameni….Am ajuns sa impart lumea superficial in doua: mizerii si nemizerii. Dar mizeriile de oameni au prins atata putere, atata glas, atata incredere in sine incat ne-au acaparat. Inconjurati de oameni fara sentimente, oameni dispusi oricand sa calce pe suflete pentru bunastarea proprie, cum sa nu fii furios? Si in marea asta de mizerii e greu sa ii deosebesti pe cei putini,cei diferiti…e aproape imposibil…au fost absorbiti in mocirla.

” Toti suntem sau am fost odata jeguri …dar unii persevereaza in asta.” 

Si a fost odata El…

Am mers in spatele lui…la cativa cm…puteam sa il ating…ii simteam mirosul. El nu m-a stiut acolo, nu mi-a simtit in mod miraculos prezenta ca in filmele alea siropoase in care inca mai cred…

Cand mergi in spatele lui, atat de aproape, chiar daca despartiti de tot si toate si abia dupa ce te indepartezi de el le permiti picioarelor sa te paraseasca si pici la propriu in nisipul rece…cand asta se intampla, stii ca mai poti gasi in tine putina putere sa mergi mai departe…chiar si pentru putin.

Voi nu sunteti eu

Astazi ma racaie ceva pe dinauntru, ma racaie tare. S-a intamplat o tragedie… una pe care privitorii de pe margine o traiesc mai intens decat cei implicati direct. Asa sunt romanii, buni la toate, inclusiv la a judeca si a suferi pentru altii, victime sigure prin ADN-ul comun. Cum si eu sunt ca voi ( neamurile, in cazul de fata conationalii, nu ti-i alegi… ) si eu judec, va judec pe voi. Sunt inconjurata de judecatori, de “pareristi”, de oameni perfecti care stiu mereu mai bine, decat mine, decat tine…

Eu nu vreau sa vorbesc despre cauzele tragediei, despre cine cred sau nu cred ca ar fi autorul/autorii ei, despre cum ar trebui sa isi creasca altii copiii fiindca modelul meu este cel mai bun. Nu e. Sunt stricata, asa cum sunteti si voi, toti lupii moralisti. Nu o sa arunc eu prima piatra. Vreau sa vorbesc despre cum ati devenit voi toti vocea cuiva care nu se mai poate exprima. Cine v-a facut pe voi cu drepturi mai multe decat puteti duce? Cand ati stabilit voi si de ce ca un copil de 13 ani nu poate avea pasiuni, trebuie sa fie clar vointa parintelui, ambitia lui. Va citesc si ma infuriati, unul cate unul. Ca a fost impinsa de la spate, ca nu isi dorea asta. De unde stiti voi asta? Ati intrat in mintea ei? I-ati trait trairile? De ce ii calacati in picioare realizarile? Ma amuzati cand spuneti ca voi sunteti parintii aia liberi, care nu isi obliga la nimic copiii, ii lasati asa sa infloreasca singuri si va panicati cand se zgarie de o banca in parc. Haha. Lasati-i asa, voi sunteti prea ocupati de cresterea altor copii. Plangeti un copil din aceasta tragedie dar il ignorati complet pe cel de-al doilea. Ce-i drept, el nu era impins de la spate nu? In spatele lui nu atarnau greu titlurile, medaliile, presiunea… Plangeti dar selectiv nu? Ne infuriem si reactionam dar doar asa o data pe luna, la tragedii de gen, sa vada lumea ca suntem activi si #rezistam, nu? Ipocriti cu fete umane.

Sa vorbim despre pasiune, despre performanta…. niciunul dintre cei pe care i-am vazut comentand nu pare sa stie ce e aia performanta, ce inseamna si cum este facuta din pasiune. In mintile voastre inguste, cu tot cu copiii vostri aia liberi, nu puteti intelege cum niste copii pot face ceva cu o pasiune intensa chiar si la o varsta frageda. Pentru ca voi stabiliti ce este riscant, ce au voie sau nu sa faca, voi de la biroul vostru safe…. exista totusi, dragilor, copii care stiu ce vor si ce iubesc de la varste la care voi scrijeleati in nisip, exista copii exceptionali care isi urmeaza visele oricat de periculoase ar fi ele, exista spre surprinderea voastra copii care fac asta fara sa fie obligati de parinti. Exista tampitilor, asa cum exista si parinti care isi sustin copiii in asta desi stau cu inima cat un purice stiind riscurile. Am vazut ca multi dintre voi, tot astia cu copii liberi, spuneti ca sunteti responsabili de copii, ca trebuie sa le spuneti nu cand simtiti asta… ei na? Ca voi toti nu ati trecut niciodata peste cuvantul parintilor…probabil ca nu, de aceea ati ajuns toti perfecti. My bad…. eu nu-s perfecta si m-am pus de multe ori de-a curmezisul celor impuse de familie… de-aia oi fi plecat de acasa de la 14 ani. Daca era dupa voi ajungeam sa imi omor visele si pasiunile intr-un oras mort, uitat de lume. Sora mea avea 8 ani cand a intrat intr-o sala de arte martiale singura, neimpinsa de la spate si a fost printre cei mai tineri detinatori de centura neagra la noi in tara in ramura ei sportiva…ea si cu inca 4 mucosi ca ea. Totul din pasiune. Tot din pasiune isi depasea si limitele, tot din pasiune are astazi probleme cu picioarele, tot din pasiune lovea in lemn pana sangera. Intelegeti voi asta? Nu intelegeti ….cum nu intelegeti nici performanta, nici ca exista oameni diferiti de voi.

Lasati autoritaile competente sa isi faca treaba si sa decida vinovatii, lasati oamenii a caror durere nu o puteti resimti sa isi planga copiii si deciziile luate, lasati-i pe altii in pace si concentrati-va mai mult pe voi si copiii vostri. Nu suntem toti facuti sa fim in pas cu lumea, nu avem toti aceeasi gandire, acelasi talent, nu suntem toti facuti sa fim in linie cu voi…. printre voi astia gri mai apar si copii care se transforma in adulti colorati fiindca au avut curajul de a ocoli tiparul, de a-si asuma riscuri, de a-si trai viata dupa norme diferite de ale voastre. Mai fiti si oameni inainte de a fi judecatori.